activi-tati 39

Activi-Tați*

*Activități de făcut împreună cu tata!

Activi-Tați nr. 39

Învățați să gestionați un buget!

Educația financiară începe în copilărie. Un copil care știe să gestioneze 10 lei primiți ca bani de buzunar va ști mai târziu să împartă cu înțelepciune 1.000 lei primiți ca salar!

Acordă copiilor tăi bani de buzunar în mod regulat – ar fi bine să primească o sumă mică în fiecare săptămână.  Discutați împreună cu privire la lucrurile pe care ar vrea să cheltuiască banii, hotărâți dacă sunt anumite lucruri pe care nu au voie să le cumpere, și decideți dacă o anumită parte va fi pusă de-o parte pentru scopuri specifice.  De exemplu, dacă primește 5 lei pe săptămână, 2 lei pot fi depozitați într-o pușculiță specială în care își adună bani pentru cumpărarea jucăriilor sau a cărților, în timp ce ceilalți 3 lei pot fi cheltuiți pe orice.  Dacă stabiliți împreună asemenea reguli, va fi nevoie să îl ajuți pe copil să reziste tentației de a „strica” banii economisiți, și să îl mai verifici din când în când! Pe măsură ce cresc copiii, puteți să creșteți suma primită, sau puteți începe să le acordați bani pentru îndeplinirea anumitor sarcini.

Când copiii sunt mai mari, învață-i cum să gestioneze un buget, cu intrări (bani primiți) și ieșiri (cheltuieli).  Responsabilizează-i, acordându-le sume mai mari de bani, dar în același timp cere-le să își achite singuri anumite cheltuieli (de exemplu, mâncarea consumată la ieșirile în oraș, jucăriile, hainele sau rechizitele).  Nu uita că este foarte important să susții regulile impuse, iar dacă copilul rămâne fără bani înainte de sfârșitul lunii, să nu îi dai alții înainte de timp, decât eventual sub forma unui împrumut!

Nu uitați că părinții întotdeauna conduc prin exemplul personal.  Dacă tata cheltuie banii în mod neînțelept, s-ar prea putea ca și copiii să facă la fel.  Dar dacă tata dă dovadă de chibzuință și responsabilitate, copiii vor învăța să facă la fel!

Dacă faceți această activitate, ne-am bucura să aflăm și noi!  Faceți poze și încărcați-le într-un album pe Facebook, cu tag @Alo Tata..