activi-tati 32

Activi-Tați*

*Activități de făcut împreună cu tata!

Activi-Tați nr. 32

Notați într-un carnețel ceea ce vă propuneți pentru acest an!

Începutul anului este un timp bun pentru a discuta cu copiii tăi despre visele, dorințele și speranțele lor – și ale voastre ca familie!  Cumpărați un carnețel nou (puteți să îl personalizați, îmbrăcându-l cu material sau hârtie colorată) și notați ceea ce discutați.  Câteva lucruri pe care le-ați putea consemna ar fi:

  • Lucruri noi pe care vreau să le fac anul acesta…
  • Locuri pe care vreau să le vizitez…
  • Lucruri ce îmi doresc să primesc sau să cumpăr…
  • Cărți pe care vreau să le citesc anul acesta…
  • Obiceiuri bune pe care vreau să le dobândesc anul acesta…
  • Obiceiuri rele de care vreau să scap…
  • Îmi propun ca până la sfârșitul anului să…
  • etc…

Pentru obiectivele ce țin de efortul nostru, scrieți și pași spre rezolvarea lor.  De exemplu, dacă îți propui să slăbești 10 kilograme până la sfârșitul anului, vei mânca mai sănătos, vei face mișcare de 3 ori pe săptămână, vei învăța un sport nou, etc… Cu copiii mai mari, puteți vorbi despre obiective SMART (Specifice, Măsurabile, Accesibile, Realiste și încadrate în Timp), notând atât pași spre obținerea obiectivelor, cât și termene limită și criterii de evaluare.

Nu uitați carnețelul în dulap după ce notați toate listele, ci revizuiți-l cel puțin o dată pe lună, adăugind lucruri noi, notând reușitele și elaborând alte planuri pentru succes!

Dacă faceți această activitate, ne-am bucura să aflăm și noi!  Faceți poze și încărcați-le într-un album pe Facebook, cu tag @Alo Tata.